25 Mai 2012
Am stat o vreme in balcon si am privit in gol.Mi-au stat lacrimile sa cada grele din ochi dar am strans din maxilar sa nu cada. Fumam si lacrimile se uscau la loc.Duceam mana moale, priveam in gol la fumul de tigara si ascultam masinile cum treceau grabite. Ma gandeam atunci poate intr-una ar fi fost soferul meu si m-ar fi dus undeva departe. As fi dormit pe canapeaua masinii numai sa plec… acolo de unde mi s-ar fi dus dorul in adevaratul sens al cuvantului. Iar la reintoarcere as fi fost intampinata cu emotie. Am fost plecata, cu gandul si tocurile, pe strazi reci, in puburi cu deschidere la aer si in balcon. Unde puteam vedea cerul… ah cerul asta mereu imi da de furca. Parca nu tine cu mine ca altadata. Acum nu mai plang de dor naprasnic, plang de durere ca nu stiu sa indur ignoranta si departarea voita.
Si m-am distrat printre alte stari care mi-as fi dorit sa nu fie, da m-am distrat si am ras la un pahar, din care se izeau vapori tari, si ma intrebam in minte: De cand ai ajuns Mihaelo sa bei de tristete si sa mai si razi fals? Ha, na ca ai trait-o si pe asta…
Am ras la situatii si glume mai mult sau mai putin amuzante, lucruri care sa fie. Am facut chiar eu glume la care au ras altii cu pofta desi in mintea mea ma intrebam : De ce rad cand eu nu le gaseam un adevarat umor ci banalitati? As fi vrut atunci sa alerg sa fug la naiba in praznic unde ceru plange de fericire nu de tristete si m-as fi aruncat in nisip. M-as fi murdarit toata si apoi m-as fi aruncat in valuri. As fi inotat asa in valuri calai pana m-ar fi durut bratele si ochii nu mi-ar mai fi plans.As si injurat sa se auda pana in fundul oceanului. Si-apoi as fi dormit pana candva cand m-as fi simtit indeajuns de vie … si dorita…
Si-acum in ceas tarziu tastez, ca nu am somn nu pot dormi desi am rani la picioare de la atata mers, imi stau tocurile azvarlite si rochia pe undeva unde sa nu mai fie aproape de mine si ma intreb iar: De ce sa mai rad cand defapt plange inima in mine? De unde sa mai iau rabdare in noaptea asta care mi se pare infinita? Si somn?
Si poate ai sa spui in mandria ta masculina uite ghemul meu e nebun dupa mine, ma iubeste pana la lacrimi.
-Ah Dorule cat urasc mandria si stii prea bine! Oare cand ai sa intelegi?
Si imi doresc, ca nodul in gat sa inceteze, acel De ce? Pentru ca simt ca ma inebuneste… De ce barbatii alearga de iubire cand sustin ca femeia lor e lucrul cel mai de pret? De ce trebuie sa fiu la naiba in praznic unde urasc singuratatea ca sa fiu dorita si asteptata cu lacrimi in ochi? De ce nu sunt dorita aici si acum cand sunt doar eu o simpla Mihaela care iubeste un simplu om…
Si atunci eram tot o simpla Mihaela, iubeam atunci iubesc si acum, visam, visam cat in luna si in stele si credeam in vise, si cumva visele atunci se realizau, acum visez dar poate nu mai indraznesc sa mai spun catre ce departari pentru ca m-am saturat de refuzuri, de nu se poate, de lucruri ca sa fie, de vorbe… si plang si ma intreb iar de ce sufar? de ce sunt atat de prostuta?
Si iar devastatorul de ce? Oh sfinte Mihaelo! Oamenii fac cand simt si ce simt, daca nu simt asta e, vor simti poate altadata sau nu, tu esti femeia care traieste clipa, cea spontana, cea visatoare, cea mandra de ea si sufletul ei, cea care crede in ceva mai presus de materie, da copila asta esti doar tu iar Dor va face doar cand va simti cu adevarat. iti va mai aduce luna si cat in stele abea cand va mai avea vointa de fier, caracterul puternic….
Si iar imi vine sa plang, sa alerg!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
-Oamenii care se iubesc se cauta! Mi-ai spus candva…
– Dar oare se cauta cand trebuie? Iti raspund eu acum in ceas spre zori.
La naiba cu lacrimile astea ca sunt scumpe, sunt zile din viata mea… cel putin asa ma incuraja mama. Tu poate te-ai distrat cu adevarat in timp ce am plans din trupul asta firav asa cum il numesti . Am plans de respingere,de singuratate. Poate ca te vroiam atunci pe tine, sa ma bucur si eu alaturi de tine, poate doar te-as fi privit dintr-un colt si te-as fi lasat apoi liber sa cinstesti cu amicii tai de incredere. Poate… Poate nu ti-as fi cerut nici macar un amarat de dans, si nici sa ciocnim, te-as fi privit cum ciocneai cu ei si m-as fi bucurat ca te stiam fericit acolo si-as fi plecat fara sa ma alungi. Oare ai fost cu adevarat fericit fara mine in acel colt? Stau si ma intreb si daca da, atunci ma bucur de aici si te felicit ca ai realizat o amintire cu adevarat care sa merite, una doar a ta. Si durerea mea a fost in zadar. Dar daca nu te-as ruga sa imi raspunzi de ce ai ales sa faci doar ca sa fie cand puteai avea fericire pentru o clipa si si distractie si amintirea anilor petrecuti..
Inghit cumva sa dispara nodul asta dureros si incetez sa mai pun intrebari la care nu mi se vor raspunde, cel putin nu acum cand le caut raspunsul. Si nu mai cer nici compania ta caci e prostesc sa o vreau sa vreau ceva de la tine. Va veni doar cand va fi simtit din partea ta si atat si poate atunci si eu iti voi raspunde cu compania mea.
Inchei aici si ma las in asternut s-ascult vantul si sa privesc cerul printre zabrele pana adorm. Vine un rasarit mai trist ca nicicand dar ma voi bucura de el asa cum e …
Mi-as dori poate doar un lucru ca atunci cand ma trazesc sa imi zambesti real si atat.
mesaj din camera mea, undeva in zori… Mihaela





